Despre plăceri

Coldplay – You only live twice; Green eyes.

De la ultimul entry s-au mai întâmplat lucruri care au conturat cele scrise nu de mult. Pe măsură ce decembrie-ul meu se apropie de final, planuri se mai dau peste cap, se mai conturează o prietenie, o alta se termină, mai alternează stările, şi concluziile se mai bat cap în cap, ceea ce nu e tocmai uşor de acceptat . Pe deasupra, ramificaţiile puse în lumină de tumultosul decembrie, adaugă perspective noi şi necesitatea de a face alegeri care să se potrivească. Confuzant până acum? Dacă nu pentru eventualii cititori, cu siguranţă pentru persoana întâi.

Spuneam nu de mult că există un moment pentru toate şi că ar trebui intuit şi exploatat atunci când devine evident, dacă nu anticipat, şi undeva, la un nivel foarte intim, ar trebui să existe conştiinţa necesităţii de a face ceva. Orice. Doar să nu fie trecut cu vederea, ignorant, încurajat prin pasivitate să ia proporţii şi să ne urmărească mult timp lipsa de reacţie care ar fi putut să fructifice un asemenea moment. În acest moment, mă gândesc la cât de accesibilă e fericirea, dacă faci totul în acord cu ce-ţi dictează  intuiţia, fără a afecta echilibrul destul de fragil al relaţiilor cu cei care-ţi sunt apropae, dacă eşti sincer cu tine însuţi şi faci alegeri pentru mai bine.

De curând mi s-a reamintit de un principiu atât de la îndemână: mai bine să regreţi alegerile făcute şi care n-au confirmat aşteptările, decât să regreţi că n-ai făcut aceleaşi alegeri când ai avut ocazia. În acelaşi registru, am avut şi o discuţie cu “dragă colegule”, în care am dezbătut puţin despre fericirea constantă, autosuficienţă sau doza de schimbare care ne ţine ‘’pe fază” în urmărirea fericirii. Şi despre micile plăceri pe care ni le permitem pentru a fi fericiţi. Nu fericirea pe termen lung sau într-o perspectivă mai îndepărtată, ci doza zilnică, sau necesară constant pentru a ne ridica (sau a ne întinde, mai nou) dimineaţa pe pat şi a simţi că suntem unde şi cum ne dorim în acest punct din viaţa noastră.

Acum câteva zile m-a cam luat gura pe dinainte, dar doar pe jumătate. Poate că nu suntem unicii artizani ai cursului pe care îl ia viaţa noastră, dar suntem cei care utilizăm impulsul, îi dăm direcţie şi sens, îl modelăm astfel încât să nu pierdem din vedere importanţa fericirii.

O noapte, sau un şir lung de nopti nedormite. Oboaseala de rigoare, dar satisfacţia unor discuţii târzii, acasă, sau în oraş la un ceai, într-un club, sau la o bere, dimineaţa la 6. O ţigară bună de foi, sau mai multe la rând rulate, sau la pachet. Un pic de alcool, sau mai mult, depinde de stare, dar cu o regularitate benefică pentru spirit. Prietenii, în fiecare zi, pentru unele din cele mai frumoase momente. Impulsuri de a face chestii trăznite (tot cu ei, tot zilnic) şi satisfacţia de a le exprima şi uneori duce la bun sfârşit: azi facem clătite? ai întors telefonul în furcă? ne bulgărim? mergem la mare? am luat proiectul? luăm la rând câteva concerte? câteva cluburi? mai dormim în noaptea asta? inside jokes, deghizări, reprezentaţii, planificăm ca să avem ce anula etc. Să citesc în autobuz. Să nu fiu singur. Să nu stau degeaba.

În astea îmi păstrez eu fericirea, şi fiindcă nu o ţin doar într-un singur loc, ferită de intervenţii din afară şi riscuri, mi-e mult mai uşor să am acces la ea mereu. Chiar şi când îmi e imposibil să controlez în totalitate ce mi se întâmplă. Nu am drumuri înfundate, am oportunităţi. Şi n-o să le las să  treacă în timp ce privesc impasibil. Eu iubesc micile plăceri.

Explore posts in the same categories: Dau si primesc